O scurtă istorie a exercițiilor faciale

June 18, 2018

Oamenii au fost în căutarea unor modalități de întinerire a feței de secole. Metodele antice de  menținere și revigorare a frumuseții  sunt menționate de vechi texte ayurvedice și în medicina tradițională chineză .

Exercițiile faciale au și ele o lungă istorie și se pare că de la Cleopatra la curtezanele franceze, femeile le-au practicat în diverse forme.

Acum mai bine de 2000 de ani la curtea imperială a Chinei, împarteasa, pentru a-și păstra puterea , a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și păstra înfățișarea tinerească.

A solicitat celui mai bun doctor al acelor vremuri să-i conceapă un program anti-aging pentru a o întineri. Programul ei de rejuvenare s-a transmis și păstrat de-a lungul anilor, conform obiceiului chinezesc  ca împărăteasa să transmită către prințese rețetele și ritualurile ei de înfrumusețare. Iar unul din acele ritualuri, care încă există, este acela de a-ți menține față tonifiată cu exerciții faciale  care se execută de 2 ori pe zi, făcând câte 5 repetări din fiecare exercițiu. Iată ritualul împărătesei:

  1. Ridicați sprâncele cât mai sus posibil, apoi relaxați
  2. Încercați să mișcați nasul dintr-o parte în cealaltă
  3. Umflați obrajii ca și când ați umfla un balon, apoi relaxați
  4. Deschideți gură cât de larg puteți, apoi scoateți limba cât de mult puteți . Mențineți poziția 5 secunde

(sursă :Dr. Mao Shing Ni, L.Ac., D.O.M., PhD 38th-generation doctor of Chinese medicine)

 

Mai aproape de zilele noastre celebrul Jack LaLanne, expert american în fitness și nutrițiesupranumit “First Fitness Superhero “ , a promovat , pe lângă un stil de viață sănătos, în care mișcarea corpului are un rol esențial, și ceea ce a fost cunoscut sub numele de “facenastics”, adică o serie de exericitii faciale care au că scop activarea muschilor fetei și gâtului pentru a-i păstra tonifiați, în armonie cu restul corpului bine lucrat .

Inspirată de exercițiile de yoga tradiționale, la începutul anilor ’90 , Greer Childers, creatoarea programului “Bodyflex guru “ a creat și câteva posturi dedicate feței și gâtului, dintre care cea mai cunoscuta este postura leului ( lion exercise).

De mai bine de 80 de ani, industria media, cu mijloacele disponibile în fiecare perioadă,  a produs materiale divese, de la  articole în reviste și ziare, cărți, la discuri pe vinil, casete video , CD-uri,  emisiuni TV șamd , cu subiecte legate de menținerea frumuseții fetei prin exerciții fizice.

Chiar și în România comunistă  a anilor ’70 existau cărți și alte publicații care încurajau mimogimnastica.

Iată câteva dintre cele mai simpatice dovezi găsite:

 

 

Și chiar dacă între timp lucrurile s-au mai schimbat și rafinat, multe dintre sfaturile pe care le primeau bunicile sau mamele noastre pentru a-și păstra prospețimea chipului sunt încă de mare actualitate.

Favoritul meu : Învață să fluieri o melodie veselă  și fluieră de câte ori poți. Fluieratul înfrumusețează gura și crește buna dispoziție, ajutându-te să ai o viziune optimistă asupra vieții 😊!

Leave a Reply

Your email address will not be published.